“Prima Casă” la final
De la lansarea programului "Prima Casă" din anul 2009, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat 94.000 de garanții, valoarea finanțărilor ajungând la aproape 3.5 miliarde de euro. Anul acesta valoarea finanțărilor acordate a ajuns la 490 milioane de euro, pentru 13.000 de beneficiari, iar pentru acest an mai sunt disponibile fonduri de 300 de milioane de euro, care se vor epuiza însă în trei luni, dacă se va menține ritmul actual de contractare.
Beneficiarii programului sunt persoane care nu dețin în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul/ soția nici o locuință, sau care au în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul/soția cel mult o locuință, dobândită prin orice alt mod decât prin "Prima Casă", în suprafață utilă mai mică de 50 mp.
Reprezentanții fondului, au declarat că "programul poate continua, în limita fondurilor disponibile, până la sfârșitul anului 2013, factorul determinant fiind ritmul de acordare a finanțărilor de către bănci și, implicit rapiditatea consumării plafonului alocat fiecărei bănci".
Încheierea programului "Prima Casă" poate fi începutul unei scăderi a prețurilor a apartamentelor.E posibil totodată să se creeze un blocaj total în trimestrul patru din 2013, în zonele în care cererea solvabilă este mult mai redusă față de oferta disponibilă pe piață. |